Novitae
Velierul Edox: Sea Dubai Super Limited Edition

Super Limited Edition, dedicat echipajului velierului Sea Dubai, întruchipează spiritul sportiv al concursurilor Dubai Regatta, fiind un amestec reuşit de curtoazie, fair-play, sportivitate şi curaj.

Pentru o accentuare a aspectului enigmatic, carcasa generoasă de 45 mm din oţel a fost tratată cu PVD negru (Physical Vapor Deposition), în timp ce elegantul cadran afişează în culoarea albastră numărul „44” – ceea ce reprezintă numărul total al velierelor angrenate în cursă.

Sea Dubai Super Limited Edition beneficiază de mecanismul automatic Edox 94, de un indicator al rezervei de energie şi poate fi scufundat până la 244 de metri. Gravurile prezente pe spatele carcasei au fost reinterpretate cu desene reprezentând ambarcaţiuni de tip gennaker, iar lângă acestea stă inscripţionată denumirea ceasului. Tot în această parte, o deschizătură (un hublou) îţi permite să priveşti în detaliu mişcările armonioase ale calibrului şi reprezintă totodată elementul estetic ce completează perfect aspectul deosebit al noului Sea Dubai Super Limited Edition.

Ceasul va fi produs în 244 de exemplare, valoare ce corespunde cu adâncimea maximă la care acesta rezistă.

Publicat pe 2009-10-26 de Sorin Petcu
Vizualizari: 381
Inscriere newsletter
Adresa e-mail
   

Esti pasionat de ceasuri, tourbilloane si orice fel de complicatii orologere?

Te-ai gandit vreodata la universul miniatural care se ascunde in spatele unui ecran de ceas si la precizia incredibila a mecanismelor, quartz, automatice sau mecanice?

Daca raspunsul tau este afirmativ si ti-ai dori sa descoperi mai multe lucruri interesante in acest domeniu, ai talent la scris si vorbesti engleza, ateptam sa ne trimiti la costea@automedia.ro un CV + o propunere de articol/eseu pe un subiect la alegere din lumea ceasurilor pentru a te alatura echipei noastre!