Novitae
SIHH pentru Jaeger-LeCoultre

Jaeger-LeCoultre nu mai are nevoie de nicio prezentare, dar colecţia nouă da. La SIHH, orologeria acoperă toate palierele de interes. De la ceasurile în serie limitată adresate colecţionarilor la duritatea modelelor Compressor, Jaeger dă tuturor motive de visat.

Jaeger-LeCoultre Master Compressor Extreme LAB 2
Greu de înţeles cum în genele unei mărci atât de fine şi selecte precum Jaeger s-a strecurat şi cea a ceasurilor de aventură. Dar privind noul Master Compressor Extreme LAB 2 nu putem să nu ne bucurăm de alegerea făcută. Cel mai recent ceas dur JL este un cronograf mecanic cu două fusuri orare şi o rezistenţă de invidiat în condiţii extreme de temperatură, altitudine sau câmpuri magnetice. Printre funcţiile speciale ale modelului se numără şi cronograful digital sau rezerva de putere afişată cu ajutorul unui indicator radial. Rezerva de putere ajunge în jurul a 60 de ore acumulate în energia înmagazinată de un singur barilet, iar rezistenţa antimagnetică se ridică până la 240 Gauss.

Jaeger-LeCoultre Master Memovox International
Atunci când călătoreşti mult, e foarte posibil să ai nevoie de un ceas cu două fusuri orare. Atunci când însă eşti un adevărat „navetist internaţional” alegerea potrivită o reprezintă un model GMT. Propunerea Jaeger-LeCoultre se numeşte Memovox International. Pus în valoare, calibrul automativ 956 este capabil de a indica ore, minute, secunde, dată şi de a suna alarma la ora prestabilită. Asta, bineînţeles după funcţia GMT, vizibilă pe un cadran secundar, aflat în mijlocul celui principal.

Jaeger-LeCoultre Master Grande Tradition Grande Complication
Pe foarte scurt, Master Grande Tradition este o bijuterie orologeră disponibilă doar în 75 de exemplare. Un ceas cu o carcasă de 44mm decupată în aur alb şi dotat cu un mecanism calibrul 945. Lista cu funcţii a „maestrului” cuprinde ore, minute, un tourbillon zburător, repetiţie la minut cu gonguri de catedrală, hartă a cerului, zodiac, indicare a lunii şi indicator 24 de ore.

Publicat pe 2010-01-21 de Dragoş Aliciu
Vizualizari: 480
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
  Numărul curent

 

 

Inscriere newsletter
Adresa e-mail
   

Esti pasionat de ceasuri, tourbilloane si orice fel de complicatii orologere?

Te-ai gandit vreodata la universul miniatural care se ascunde in spatele unui ecran de ceas si la precizia incredibila a mecanismelor, quartz, automatice sau mecanice?

Daca raspunsul tau este afirmativ si ti-ai dori sa descoperi mai multe lucruri interesante in acest domeniu, ai talent la scris si vorbesti engleza, ateptam sa ne trimiti la costea@automedia.ro un CV + o propunere de articol/eseu pe un subiect la alegere din lumea ceasurilor pentru a te alatura echipei noastre!