Novitae
SIHH 2010 - Piaget Double Jeu

Pentru un model cu două fusuri orare, producătorii aleg de obicei una dintre două opţiuni. Un indicator central sau un subcadran sunt însărcinate cu afişarea celei de-a doua ore. Piaget, în schimb, a preferat să mai adauge un ceas.

În urmă cu ceva timp Piaget stabilea un nou record al subţirimii carcaselor şi mecanismelor. Dimensiunile reduse au rămas definitorii pentru orologerie, iar acum, Double Jeu confirmă talentul ceasornicarilor elveţieni de a “înghesui” mult în cei doar câţiva milimetri ai cutiei.

“Jocul dublu” al lui Piaget presupune două ceasuri suprapuse şi cuplate prin intermediul unei balamale. Două mecanisme cu armare manuală separate, 838P şi 832P controlează cele două zone de timp, fără a mai exista dubiul asupra a care dintre ele arată ora de acasă şi care din deplasare. Ceasul de dedesupt arată ora pe un cadran marcat de la 1 la 24, modificare ce a presupus modificarea roţii de ore şi a componentelor din spatele minutarului.

Carcasa modelului măsoară 43mm în diametru şi este confecţionată din aur roz de 18K. Calibrul 838P, cel al ceasului de sus este vizibil prin geamul de cristal safir poziţionat pe capac, în timp ce 832P este acoperit de un capac solid, decorat cu simbolul heraldic Piaget.

Publicat pe 2010-01-18 de Dragoş Aliciu
Vizualizari: 319
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
  Numărul curent

 

 

Inscriere newsletter
Adresa e-mail
   

Esti pasionat de ceasuri, tourbilloane si orice fel de complicatii orologere?

Te-ai gandit vreodata la universul miniatural care se ascunde in spatele unui ecran de ceas si la precizia incredibila a mecanismelor, quartz, automatice sau mecanice?

Daca raspunsul tau este afirmativ si ti-ai dori sa descoperi mai multe lucruri interesante in acest domeniu, ai talent la scris si vorbesti engleza, ateptam sa ne trimiti la costea@automedia.ro un CV + o propunere de articol/eseu pe un subiect la alegere din lumea ceasurilor pentru a te alatura echipei noastre!