Novitae
Omagiu legendei “The Voice” - Oris Frank Sinatra Worldtimer

Fanii lui Frank Sinatra au acum la dispoziţie ediţia limitată semnată Oris în variantă GMT. Ceasul are carcasa din aur roz şi va fi produs în 250 de exemplare. Fiecare piesă este numerotată şi personalizată cu semnătura marelui cântăreţ şi actor.

Producătorul elveţian şi-a dorit un model cu totul şi cu totul special. Carcasa din aur roz cântăreşte 80 de grame şi, ca particularitate, oferă un nivel ridicat de confort graţie prinderii flexibile a curelei. Practic, pivoţii care ţin telescopul sunt mobili ceea ce permite curelei să urmeze îndeaproape forma încheieturii.

Coroana din aur masiv şi cele două butoane laterale deservesc mecanismul complex ce permite afişarea orei, în paralel, pe două fuse orare diferite. Rotorul roşu specific Oris este vizibil prin capacul transparent al carcasei, alături de semnătura lui Frank Sinatra. Finisarea impecabilă a ceasului este egalată de exclusivismul cutiei în care este livrat. Ambalajul poate servi şi ca humidor deoarece include un compartiment din piele special, destinat păstrării trabucurilor.

Ediţia limitată Frank Sinatra include şi o versiune cu carcasă din oţel produsă în 2090 de exemplare, fără GMT, dar cu indicator al rezervei de mers. Asemeni “rudei” din aur roz, cutia poate avea şi funcţia de humidor iar pentru curea s-a folosit aceeaşi piele rară de pisică de mare. Preţul este de aprox 2000 euro pentru versiunea cu carcasă din oţel şi 6800 euro pentru ediţia din aur roz.

Publicat pe 2009-09-30 de Constantin Bacheş
Vizualizari: 375
Inscriere newsletter
Adresa e-mail
   

Esti pasionat de ceasuri, tourbilloane si orice fel de complicatii orologere?

Te-ai gandit vreodata la universul miniatural care se ascunde in spatele unui ecran de ceas si la precizia incredibila a mecanismelor, quartz, automatice sau mecanice?

Daca raspunsul tau este afirmativ si ti-ai dori sa descoperi mai multe lucruri interesante in acest domeniu, ai talent la scris si vorbesti engleza, ateptam sa ne trimiti la costea@automedia.ro un CV + o propunere de articol/eseu pe un subiect la alegere din lumea ceasurilor pentru a te alatura echipei noastre!