Gândacii se află în prim-planul fiecărui scenariu apocaliptic. Singurii care supravieţuiesc unui dezastru atomic, fiinţele care pot trăi fără cap, dezgustătoare şi fascinante în acelaşi timp. Ce s-ar întâmpla însă cu puţin ajutor mecanic? Ar mai putea cineva opri asaltul târâtoarelor?
Mike Libby este un artist american a cărui pasiune pentru entomologia mecanică a început acum opt ani. Într-o zi, plimbându-se pe stradă a găsit corpul unui gândac mort perfect intact. L-a fascinat ingineria perfectă, armura care îi acoperea întreaga formă şi, prin analogie cu un ceas mecanic, i-a venit ideea „Insect lab”. A decupat abdomenul insectei şi i-a înlocuit organele cu angrenajele modificate ale ceasului de mână. În scurt timp ţinea în mână o sculptură, un amestec bizar între organic şi mecanic, iar mai târziu şi-a dar seama că ocupaţia poate deveni mai mult decât un simplu hobby.
Mecanismele, mai bine zis, porţiunile de mecanism integrate în spatele insectelor, nu funcţionează şi totuşi munca din spatele unei astfel de opere de artă este foarte asemănătoare cu cea a unui ceasornicar. Migala de a lucra pe suprafeţele firave, modul de aranjare şi fixare al componentelor îl solicită pe artist, mai ales că nu are întotdeauna de a face cu gângănii chitinoase. Libby înzestrează cu robo-capacităţi şi fluturi, arahnide, libelule sau albine, insecte mult mai maleabile şi mai greu de manipulat.
Balansierul devine o elice, arcul spiralat al bariletului se transformă într-o trompă metalică, iar roţile angrenajului sunt montate în corpul gândacului. Întregul montaj costă cât un ceas funcţional, preţurile variind de la 700 $ pentru un „Plusiotis Beyeri” până la 2200 $ „Tropidacris Dux”.
