Storia
Mari ceasornicari – Abraham Louis Breguet (1747-1823)

Considerat unul dintre cei mai mari ceasornicari care au trăit vreodată, Abraham-Louis Breguet a fost un adevărat artist al orologeriei. Invenţiile sale sunt folosite şi astăzi, după mai mult de 260 de ani de la naşterea sa, printre ele aflându-se şi bijuteria coroanei: tourbillonul.

Pentru mai toate casele de orologerie, o complicaţie precum tourbillonul reprezintă un motiv îndeajuns de bun ca să afişeze un număr considerabil de zero-uri în coada preţului unui ceas. Mecanismul regulator reprezintă una dintre cele mai apreciate complicaţii inventate vreodată, iar istoria sa ne conduce la începutul anilor 1800 în atelierul lui Abraham Louis-Breguet.

 

 

 

În 1801, anul brevetării tourbillonului, Breguet avea deja 53 de ani. Îşi începuse cariera în Franţa, sub supravegherea unui ceasornicar din atelierele de la Versailles. După perioada de ucenicie, părăseşte ţara în timpul Revoluţiei, iar mai apoi revine în postura de prim orologer al Imperiului. Îşi trecuse deja pe cartea de vizită titlul de ceasornicar pentru Marina Regală, Membru al Academiei de ştiinţe sau Cavaler al Legiunii de onoare în 1819.

 


Înainte de protestele francezilor, Breguet ducea propria sa revoluţie tehnologică. Până la începutul secolului al XIX-lea modificase deja mecanismele de tip Lépine, îmbunătăţise calibrele automatice ale ceasurilor de buzunar şi se arătase interesat de designul ceasurilor brevetând indicatoarele de tip Breguet şi folosind tehnica guilloché 

 

 

În 1823, Abraham-Louis Breguet moare la vârsta de 76 de ani, lăsându-i compania pe care o conducea fiului său Antoine-Louis. Mai apoi, nepotul inventatorului o vinde lui Edward Brown, care în anii ’70 o cedează companiei Chaumet. Urmează încă o vânzare către Investcorp, pentru ca în final Breguet, una dintre cele mai prestigioase case de orologerie din segmentul Premium Haute Horlogerie să ajungă în posesia Swatch Group, care o deţine şi astăzi.

Publicat pe 2009-05-12 de Dragoş Aliciu
Vizualizari: 1128
Inscriere newsletter
Adresa e-mail
   

Esti pasionat de ceasuri, tourbilloane si orice fel de complicatii orologere?

Te-ai gandit vreodata la universul miniatural care se ascunde in spatele unui ecran de ceas si la precizia incredibila a mecanismelor, quartz, automatice sau mecanice?

Daca raspunsul tau este afirmativ si ti-ai dori sa descoperi mai multe lucruri interesante in acest domeniu, ai talent la scris si vorbesti engleza, ateptam sa ne trimiti la costea@automedia.ro un CV + o propunere de articol/eseu pe un subiect la alegere din lumea ceasurilor pentru a te alatura echipei noastre!