Novitae
Licitaţiile de ceasuri urcă, exporturile cad

În timp ce industria elveţiană pare încă afectată de criza economică, Christies şi Antiquorum ating cele mai mari vânzări din ultimii ani. Cel mai complicat model Patek Philippe realizat vreodată şi unul dintre cele mai complexe ceasuri din lume s-a vândut cu peste 5 milioane de franci elveţieni – aproximativ 3,5 milioane de euro.

Pentru exporturile de ceasuri elveţiene, octombrie a fost o lună obişnuită în contextul crizei economice. Conform Federaţiei industriei orologere, exporturile elveţiene nu s-au ridicat la mai mult de 1,3 miliarde franci elveţieni, cu 22.7% mai puţin decât în aceeaşi lună a lui 2008. Declinul pieţei elveţiene de ceasuri în primele 10 luni ale anului a rămas stabil la -25.5%.

Între timp, casele de licitaţii bat record după record. 261 de clienţi din întreaga lume s-au luptat pentru piese moderne aparţinând lui Patek Philippe şi Vacheron Constantin în cadrul unei licitaţii ţinute de Sotheby’s. Şi totuşi, caimacul a fost adunat de o piesă clasică. Un Patek calendar perpetuu foarte rar, din 1948, a fost vândut pentru 374,500 de franci elveţieni (247.000 euro).

Pe 17 noiembrie, Christie’s anunţa atingerea celei mai mari sume totale a unei licitaţii pe anul 2009 - 19,032,388 CHF. Suma reprezintă aproape de două ori valoarea minimă estimată pentru licitaţie. Din nou Patek Philippe a ocupat locurile din faţă, o colecţie de 10 ceasuri fiind vândută pentru aproape 6 mlioane de franci.

Iar dacă Christie’s anunţa cea mai scumpă licitaţie, Antiquorum, casa despre care v-am mai vorbit de nenumărate ori, a reuşit vânzarea celui mai scump ceas – (surprinzător sau nu) tot un Patek în valoare de 5.120.000 franci.

Via worldtempus.com

 

Publicat pe 2009-11-19 de Dragoş Aliciu
Vizualizari: 1271
Inscriere newsletter
Adresa e-mail
   

Esti pasionat de ceasuri, tourbilloane si orice fel de complicatii orologere?

Te-ai gandit vreodata la universul miniatural care se ascunde in spatele unui ecran de ceas si la precizia incredibila a mecanismelor, quartz, automatice sau mecanice?

Daca raspunsul tau este afirmativ si ti-ai dori sa descoperi mai multe lucruri interesante in acest domeniu, ai talent la scris si vorbesti engleza, ateptam sa ne trimiti la costea@automedia.ro un CV + o propunere de articol/eseu pe un subiect la alegere din lumea ceasurilor pentru a te alatura echipei noastre!