Novitae
Garmin 310 XT - Sportiv absolut

Garmin a anunţat Forerunner 310XT, un ceas care poate fi folosit în practicarea mai multor sporturi şi dotat cu transmisie GPS. Modelul poate măsura distanţe, viteza atinsă în alergare sau pedalare precum şi ruta pe care s-a desfăşurat antrenamentul.

Ceasurile de aventură şi sport devin din ce în ce mai complexe în prezent. Noul Garmin 310XT este un calculator impresionant care îi însoţeşte pe atleţi, indiferent de ce sport au ales să practice, furnizându-le informaţii importante despre antrenament.


Toate datele înregistrate în memorie sunt transferate apoi pe un calculator de unde utilizatorii îşi pot verifica evoluţia. Mai mult, în sens invers, dinspre unitate înspre terminal pot fi transmise obiectivelele antrenamentului următor. Sportivul poate urmări astfel cu ajutorul lui Forerunner cât de mult a avansat şi îşi poate pregăti exerciţii ulterioare.


310 XT este etanş până la o adâncime de 50 m, are un control intuitiv şi o durată de viaţă de până la 20 de ore. Deşi pare puţin, trebuie să ne gândim la numărul de funcţii ale ceasului Garmin. Lansarea va avea loc la începutul verii acestui an, iar preţul pentru Statele Unite se va situa uneva în jurul a 350$.

Publicat pe 2009-04-07 de Dragoş Aliciu
Vizualizari: 574
Inscriere newsletter
Adresa e-mail
   

Esti pasionat de ceasuri, tourbilloane si orice fel de complicatii orologere?

Te-ai gandit vreodata la universul miniatural care se ascunde in spatele unui ecran de ceas si la precizia incredibila a mecanismelor, quartz, automatice sau mecanice?

Daca raspunsul tau este afirmativ si ti-ai dori sa descoperi mai multe lucruri interesante in acest domeniu, ai talent la scris si vorbesti engleza, ateptam sa ne trimiti la costea@automedia.ro un CV + o propunere de articol/eseu pe un subiect la alegere din lumea ceasurilor pentru a te alatura echipei noastre!