Status
Expoziția ”500 de ani de istorie a ceasurilor europene”

În perioada 21 octombrie – 10 noiembrie 2011, muzeul Kremlin din Moscova va fi gazda unei expoziții fără precedent organizată de Fondation de la Haute Horlogerie. Ceasuri cu deosebită valoare artistică și istorică vor putea putea fi admirate de publicul rus și nu numai.
 

 

 

Fondation de la Haute Horlogerie are ca scop promovarea valorilor și a moștenirii orologeriei de înaltă calitate în diferite zone ale lumii. Urmând acest obiectiv, fundația a organizat în decursul ultimilor ani o serie de expoziții în care a prezentat ceasuri și mecanisme care au scris istorie și au devenit parte a acesteia. În această toamnă, a venit rândul capitalei Federației Ruse să fie gazda acestui deosebit eveniment cultural. Alegerea nu este una întâmplătoare. Nu numai că Rusia este la acest moment una dintre cele mai atragătoare piețe din domeniul orologeriei, dar această țară continuă o legătură cu manufacturile elvețiene ce are o vechime de aproape 500 de ani. Unul dintre primii conducători ai celei de-a treia Rome pasionați de mecanismele de măsurare a timpului a fost Mikhail I (1596 - 1645), fondatorul dinastie Romanov, despre care se știe că avea o colecție de peste 20.000 de ceasuri. Industria orologerie elvețiene a cunoscut însă cel mai puternic impuls de a intra în societatea rusă datorită Ecaterinei a II-a (mai cunoscută drept Ecaterina cea Mare) care a încurajat deschiderea de manufacturi în Rusia. Ceasurile elvețiene deveneau un accesoriu obligatoriu în înalta societate a unui imperiu în ascensiune.

 

Expoziția va cuprinde mai mult de 60 de ceasuri realizate de cele mai renumite manufacturi elvețiene, fiind adevărate piese de artă și mărturii ale unor vremuri de mult apuse. Modele provin din muzeele firmelor din Elveția, dar și din colecții private, aceasta fiind una din puținele șanse de a le admira. 

 

Publicat pe 2011-10-18 de Lucian Vasile
Vizualizari: 196
Inscriere newsletter
Adresa e-mail
   

Esti pasionat de ceasuri, tourbilloane si orice fel de complicatii orologere?

Te-ai gandit vreodata la universul miniatural care se ascunde in spatele unui ecran de ceas si la precizia incredibila a mecanismelor, quartz, automatice sau mecanice?

Daca raspunsul tau este afirmativ si ti-ai dori sa descoperi mai multe lucruri interesante in acest domeniu, ai talent la scris si vorbesti engleza, ateptam sa ne trimiti la costea@automedia.ro un CV + o propunere de articol/eseu pe un subiect la alegere din lumea ceasurilor pentru a te alatura echipei noastre!