Novitae
Baselworld 2009 - Ulysse Nardin Chairman

Ulysse Nardin a făcut prezentarea oficială a telefonului hibrid Chairman, oferind mai multe informaţii despre capacităţile acestuia.

În urmă cu aproape o lună vă anunţam că Ulysse Nardin pregăteşte un concept revoluţionar atât pentru lumea orologeriei cât şi pentru cea a tehnicii. Ei bine, Chairman a fost prezentat la Baselworld în toată splendoarea sa.


Telefonul e controlabil printr-o tastatură numerică, dar şi printr-un ecran multi-touch de 2,8 inci. Beneficiază de un sistem de blocare pe bază de amprentă digitală precum şi de o cameră de 5 megapixeli pentru o calitate optimă a pozelor şi filmelor. Se conectează la Internet mobil prin intermediul unei antene wi-fi, având disponibil şi un program de mail.


Dincolo de manufacturare şi calitatea materialelor din care este construit, lucrul care îl face deosebit pe Chairman este rotorul preluat de la ceasurile automatice Ulysse Nardin. Funcţionează întocmai ca un mecanism automatic obişnuit, cu excepţia faptului că energia este stocată în bateria terminalului şi nu într-un arc spiralat.


Mobilul este disponibil în cinci variante: aur roz, aur roz şi carcasă albastră, aur roz şi oţel, negru „stealth” şi oţel şi carcasă albastră cu elemente din oţel.

Publicat pe 2009-03-27 de Dragoş Aliciu
Vizualizari: 440
Inscriere newsletter
Adresa e-mail
   

Esti pasionat de ceasuri, tourbilloane si orice fel de complicatii orologere?

Te-ai gandit vreodata la universul miniatural care se ascunde in spatele unui ecran de ceas si la precizia incredibila a mecanismelor, quartz, automatice sau mecanice?

Daca raspunsul tau este afirmativ si ti-ai dori sa descoperi mai multe lucruri interesante in acest domeniu, ai talent la scris si vorbesti engleza, ateptam sa ne trimiti la costea@automedia.ro un CV + o propunere de articol/eseu pe un subiect la alegere din lumea ceasurilor pentru a te alatura echipei noastre!