Audemars Piguet a devenit pe 25 septembrie sponsorul oficial al teatrului rus Balşoi. O instituţie de înaltă tradiţie, teatrul de balet Balşoi există în Moscova încă din 1776 prin decretul împărătesei Ecaterina a II-a. Nu mai rămâne decât să aşteptăm şi ceasul care să celebreze parteneriatul.
Câte puncte comune sunt între Lacul lebedelor, opera compozitorului Piotr Ilici Ceaikovski, şi discografia rapperului american Jay Z? Nu vă gândiţi la structuri muzicale asemănătoare sau suite identice. Cea mai apropiată legătură o reprezintă Audemars Piguet, brandul elveţian de ceasuri care i-a dedicat o ediţie limitată rapperului, dar care este şi sponsorul teatrului Balşoi, trupa de balet cu cea mai cunoscută interpretare a operei.
.jpg)
„Parteneriatul este o oportunitate pentru brandul Audemars Piguet de a se asocia cu o instituţie cunoscută peste tot în lume. Balşoi este un nume care înglobează Tradiţie, Excelenţă şi Inovaţie, întocmai ca marca pe care o conducem.”, a declarat Philippe Merk, CEO Audemars Piguet.