Novitae
Antiquorum iubeşte Patek Philippe

Aproape fiecare licitaţie a casei elveţiene Antiquorum are cel puţin un Patek în catalog. Iar dacă preţul altor piese, fără dubiu extrem de valoroase, depăşesc destul de rar nivelul a 20, 30, maxim 100.000 de euro, orice PP sare peste ştacheta de 500.000.

E greu să nu ţii la ceasul care aduce probabil cele mai mari profituri ale licitaţiilor. Ca un vin bun, pe măsură ce un Patek îmbătrâneşte, cu atât preţul lui creşte. Pentru vânzarea programată pe 17 septembrie, Antiquorum prezintă nu mai puţin de şase „patekuri”, alături de alte cinci piese care, deşi extrem de valoroase, se apropie vag de preţul de pornire al comorilor.

 

 

Ref. 3939 HP deschide seria, fiind ceasul a cărui valoare o egalează sau chiar o depăşeşte pe cea a unui Ferrari – 400.000-600.000 dolari! Unic în lume, modelul dispune de o funcţie de repetiţie la minut şi, lucru vizibil şi pe cadranul negru făcut la comandă, un tourbillon de un minut. Urmează apoi un Ref. 3974, un ceas a cărei complicaţie fazele lunii şi mecanism automatic încadrat într-o carcasă din platină îl duce la un preţ de pornire aflat între 450-650.000 $. Ref. 5013, 5016 şi respectiv Patek Philipe Ref. 2499/100 închid lista Patek cu un potenţial de a aduce peste 1,7 milioane casei de licitaţii Antiquorum.

 

Ascunse printre patekuri, îşi găsesc locul în strigarea din septembrie şi un Seiko Spring Drive Spacewalk, primul ceas construit special pentru zborul în spaţiu. Modelul a făcut parte din misiunea Soyuz TMA-13, cu un mecanism automatic, două zone de timp şi o carcasă din titan. 1735 – Grande Complication Blancpain este al 28-lea exemplar al unei serii de 30. Producţia a început în 1991 şi, pentru un preţ maxim de 650.000 de dolari, proprietarul se poate bucura de o funcţie repetiţie la minut, tourbillon, cronograf split seconds, calendar perpetuu şi fazele lunii. Urmează apoi un Gyrotourbillon 1 cu număr de ordine 02/75. Impresionant, având în vedere că primul model produs în 2005 se află în muzeul Jaeger Le Coultre. Piesa, un ceas ultra-complicat, beneficiază de un mecanism cu o rezervă de mers de 8 zile, dar mai ales de un gyrotourbillon a cărui colivie se roteşte în orice direcţie.

 

Lista se încheie cu un model FP Journe Vagabondage 61/69, un ceas al cărui preţ este cuprins între 50.000 şi 70.000 de dolari, dar şi cu un Vacheron care i-a aparţinut lui Marlon Brando. Ceasul i-a fost făcut cadou actorului de către partenera sa din filmul „On the waterfront”, Zsa Zsa Gabor.

Publicat pe 2009-09-01 de Dragoş Aliciu
Vizualizari: 673
Inscriere newsletter
Adresa e-mail
   

Esti pasionat de ceasuri, tourbilloane si orice fel de complicatii orologere?

Te-ai gandit vreodata la universul miniatural care se ascunde in spatele unui ecran de ceas si la precizia incredibila a mecanismelor, quartz, automatice sau mecanice?

Daca raspunsul tau este afirmativ si ti-ai dori sa descoperi mai multe lucruri interesante in acest domeniu, ai talent la scris si vorbesti engleza, ateptam sa ne trimiti la costea@automedia.ro un CV + o propunere de articol/eseu pe un subiect la alegere din lumea ceasurilor pentru a te alatura echipei noastre!